Dejan: “Spuneau că rezultatele vor fi vizibile în 3 luni, dar le-am observat după 3 săptămâni!” 

Povestea lui Dejan o trăiesc mulți bărbați din ziua de azi. Este de vârstă mijlocie, are doi copii și un serviciu la care trebuie să stea în spatele biroului în cea mai mare parte a timpului, ceea ce, de-a lungul anilor, a început să se resimtă în greutatea sa, în special în jurul abdomenului. 

image

“Cel mai mult mă deranja burta mare când trebuia să-mi leg șireturile de la pantofi sau să mă aplec să iau jucăriile fiului meu. Apoi am avut o zi de sport la școala fiului meu, cu toți părinții și copiii, iar eu nu am putut ține pasul. Atunci mi-am dat seama - nu am vrut să mai văd niciodată acea rușine și dezamăgire în ochii fiului meu.” 

După acea zi, Dejan a decis să își schimbe stilul de viață. A adăugat mai multă varietate în alimentația sa și nu a mai sărit peste mese. A reînceput să facă drumeții, una dintre pasiunile sale de când era mai tânăr. 

“În scurt timp am început să mă simt mai bine, dar talia mea a rămas la fel de mare. Pierdeam kilograme, dar grăsimea abdominală pur și simplu nu dispărea. Cred că toți anii în care am consumat alimente grase și am băut bere și-au lăsat amprenta", își amintește Dejan începuturile sale în privința slăbirii. 

image

Deoarece nu a progresat prea mult în ciuda schimbărilor pe care le-a făcut în stilul de viață, a decis să includă în programul său de slăbire și capsulele AdipoBurn, deoarece acestea vizează în mod specific grăsimea abdominală, care părea să fie cel mai mare obstacol. 

“Pe site se recomandă o cură de 3 luni, dar, credeți sau nu, am început să văd rezultate în prima lună de utilizare regulată!” 

Dejan descrie cum a observat prima dată o schimbare atunci când a trebuit să își ajusteze cureaua: "În mai puțin de o lună a trebuit să-mi strâng cureaua cu 2 găuri!”

Procesul de slăbire a lui Dejan a durat 6 luni, timp în care a slăbit în total 20 de kilograme! Acum a reușit să-și mențină greutatea stabilă pentru încă 6 luni!  

image

“După un timp, când mă întâlneam cu o cunoștință, persoana respectivă era uimită de schimbare. Încă nu-mi vine să cred că sunt chiar eu în pozele vechi.” 

Deși este dedicat unei alimentații mai sănătoase și a practicat exerciții fizice regulate, știe că nu ar fi putut obține rezultatele fără ajutorul capsulelor AdipoBurn. 

“Rezultatele pe care le-am văzut atât de repede după ce am început să folosesc AdipoBurn m-au încurajat să continui. Altfel nu aș fi avut motivația de a merge mai departe.”  

Iar această schimbare ți se poate întâmpla și ție! Capsulele AdipoBurn pentru reducerea grăsimii abdominale sunt dovedite științific că: 

  • reduc grăsimea abdominală cu până la -50% 
  • reduc dimensiunea taliei cu până la 7,5 cm 
  • stimulează arderea grăsimilor cu 33% 

Produse pentru tine

ARDEREA GRĂSIMILOR 24/7
-59%
Preț special 85,00  RON Preț obișnuit 209,09  RON
Vezi produsul
SOLUȚIE COMPLETĂ
-68%
Preț special 159,00  RON Preț obișnuit 497,00  RON
Vezi produsul